Noapte furtunoasă pentru echipa națională! După ce Mirel Rădoi și-a anunțat retragerea din selecționata României, Răzvan Lucescu lasă să înțeleagă că nu se va mai baza pe Ciprian Marica în campania de calificare pentru Euro 2012, după ce „vârful” lui Stuttgart a declarat la finalul meciului cu Franța, scor 0-2, că tricolorii nu mai au șanse să ajungă la turneul final. „A fost o declarație împotriva mea”, spune Lucescu.
„Am spus că suntem fragili psihic, nu labili. Și m-am inclus și pe mine. Dacă ar fi fost deranjat de declarațiile mele, Hagi m-ar fi sunat și m-ar fi certat pentru asta, iar eu aș fi acceptat asta. Din partea celui mai mare jucător român. Dar nu a fost vorba de asta. El nu a vorbit la cald. Îmi pare rău dacă prin declarația mea i-am jignit pe unii. Sigur că a fost prea dură, prea generală. Cine se simte așa, greșește.
Eu am căutat ca prin acea declarație să iau presiunea de pe umerii jucătorilor. S-a spus că e meci decisiv, că pierdem calificarea dacă nu învingem la Paris. Nu e deloc adevărat. Sunt trei meciuri care s-au jucat.
Suntem singura echipă din grupă care n-a jucat cu Luxemburg. Avem un meci mai puțin. E adevărat că meciul cu Bosnia e foarte important și acolo nu avem voie să facem niciun pas greșit. Dacă pierdem, șansele vor fi mici, vom depinde de alte rezultate. […]
Cine nu crede în calificare, nu cred că are de ce să mai vină la națională. […]
Eu chiar am intrat într-un conflict cu patronul Timișoarei, Marian Iancu, pentru Ciprian Marica. Ideea că eu nu am avut încredere în Ciprian [n.r. Marica] este fabricată. Nu știu de cine. De alții, de el, nu mai contează. După meciul cu Franța a dat o declarație împotriva mea. E clar„, a declarat Răzvan Lucescu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER